Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața, vineri seară, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate din localitatea Grănicești, în județul Suceava.
În urma impactului, mașina s-a rupt în două. Partea din spate a rămas pe carosabil, în timp ce partea din față a ajuns pe câmpul aflat în apropierea șoselei.
La sosirea echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), bărbatul era inconștient, iar la scurt timp medicul de pe ambulanță a constatat decesul acestuia.
În acest caz a fost deschis un dosar penal, pentru ucidere din culpă, iar rezultatele autopsiei vor arăta dacă bărbatul a consumat sau nu alcool înainte de a se urca la volan. Cel mai probabil, spun polițiștii, tânărul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive.
Tot în această seară, un copil de 12 ani a fost spulberat de un autoturism BMW pe o trecere de pietoni de lângă un centru comercial din Mioveni, în județul Argeș.
Șoferul, un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui BMW seria 3, l-a lovit pe copilul de 12 ani care traversa regulamentar şoseaua, pe trecerea de pietoni. Impactul a fost atât de puternic încât victima a fost aruncată până în parcarea centrului comercial.
Acolo a fost găsit de medicii de la SMURD, care au început protocolul de resuscitare, însă după zeci de minute de manevre, aceștia au fost nevoiţi să declare decesul.
Şoferul le-a spus poliţiştilor că nu l-ar fi văzut pe copil din cauza unei maşini oprite pe prima bandă și că circula regulamentar, cu 50 de kilometri pe oră, dar a fost contrazis de martori. Aceștia le-au spus anchetatorilor că tânărul zbura, pur și simplu, pe șosea cu viteză mare.